Am avut plăcerea să degust acum ceva vreme cele mai gustoase Rulouri cu cremă de vanilie, care m-au dus cu gândul la copilăria mea dulce și frumoasă, dar nu mi-am făcut curaj să încerc să le reproduc decât foarte curând, când mi-am achiziționat (cu 10 lei) o punguță de 20 de tuburi pentru rulouri și am contactat-o pe una din gospodinele mele preferate pentru rețetă. M-am înșelat, rețeta nu e complicată, rezultatul e garantat (mi-a reușit de la prima încercare) și extrem de gustos.

Rulouri cu crema de vanilie

Câteva detalii despre modul de preparare:

  • aluatul e foarte ușor de făcut, l-am întins foarte bine într-o foaie foarte subțire și am tăiat fâșii late de 2 cm. Nu încercați să îl tăiați mai subțire pentru că se va deșira de pe ruloul metalic după coacere;
  • temperatura de coacere este foarte importantă: inițial am ținut prima tavă la cuptor (la 170 de grade, funcția ventilație) timp de 8 minute, dar mi-am dat seama că nu era de ajuns asa că am scăzut temperatura la 160 de grade C și le-am ținut 11-12 minute, astfel aluatul copt nu se va deșira de pe ruloul metalic;
  • inițial rulourile coapte vor fi destul de tari (gustul este oarecum similar cu acela al biscuiților de casă) dar odată umplute cu cremă și după o noapte de stat la rece, rulourile se vor fragezi și vor căpăta textura perfectă;
  • rețeta de cremă de patiserie prezenta aici este suficienta doar pentru jumătate din cantitatea de rulouri. Eu am mai făcut o cremă, de ciocolată de data asta, pentru a umple și celelalte rulouri.

Rulouri cu crema de vanilie

Rulouri cu cremă de vanilie - rețetă VIDEO
 
Timp de pregatire
Timp de gatire
Timp total
 
Gatit si prezentat de:
Portii: 64-68
Ingrediente:
Pentru rulouri
  • 1kg - 1.2kg făină
  • 3 ouă
  • 200g zahăr granulat
  • o cană de ulei (250ml)
  • o cană și jumătate de lapte (375ml)
  • jumătate de linguriță de sare
Pentru cremă
  • 4 gălbenușuri
  • 120g zahăr granulat
  • 20g amidon
  • 20g făină
  • zahăr vanilat
  • 500ml lapte (3,5% grăsime)
  • 150g unt (80% grăsime)
Instructiuni
  1. Am încălzit cuptorul la 160 de grade C, am pus hârtie de copt pe o tavă de aragaz și am uns cu ulei 20 de rulouri metalice (trebuie unse o singura data).
Pentru rulouri:
  1. Am amestecat ouăle cu zahăr, ulei și lapte, apoi am adăugat sare, bicarbonat și făină în 3-4 etape. Făina am adăugat-o treptat pentru că rețeta originală zice "făină cât cuprinde", așa că am adăugat inițial 500g, apoi încă 500g și în jur de 100-200g atunci când am frământat.
  2. Am frământat un pic aluatul (5-10 min.) apoi l-am tăiat în 4 bucăți cât de cât egale.
  3. Am întins bine fiecare bucată de aluat, în foaie subțire și, cu un cutter de pizza, am tăiat fâșii late de aprox. 2 cm.
  4. Am înfășurat strâns fiecare fâșie pe câte un rulou metalic și le-am așezat în tava de copt (în tavă intră aproximativ 16-18 rulouri). Am dat fiecare tava la cuptor timp de 10-12 minute.
Am pregătit crema:
  1. Am amestecat gălbenușurile cu zahăr, făină, amidon, vanilie și un pic de zahăr.
  2. Restul de zahăr l-am pus la foc până a ajuns la punctul de fierbere.
  3. Am adăugat laptele fierbinte peste gălbenușuri amestecând rapid pentru a nu se coagula.
  4. Am pus amestecul la foc mic amestecând, pentru 8-10 minute, pentru a se găti făina din compoziție și pentru a se lega crema.
  5. După ce s-a legat, crema se transferă într-un vas curat care se acoperă cu folie alimentară (se pune folia pe suprafața cremei pentru a nu se forma crustă) și se lasă până se răcește complet.
Asamblare și servire
  1. Am pus crema într-un poș și am umplut fiecare rulou cu cremă. Atenție! această rețetă de cremă ajunge doar pentru jumătate din rulouri.
  2. Rulourile umplute cu cremă se dau la rece pentru câteva ore, de preferat peste noapte, iar înainte de servire se pudrează cu zahăr din abundență.

 

Rulouri cu crema de vanilieSper că v-a plăcut propunerea mea, iar dacă aveți întrebări legate de modul de preparare sau de ingredientele folosite pentru aceste Rulouri cu cremă de vanilie, vă stau la dispoziție pentru orice nelămurire. Ați gustat vreodată Rulouri cu cremă de vanilie? Care e dulcinelul copilăriei voastre? V-ar plăcea să mai vedeți și alte dulciuri ale copilăriei reproduse aici pe blog sau pe canalul meu de Youtube? Apropos… Nu uitați să mă vizitați pe canalul meu de Youtube și să vă abonați pentru a nu rata video-urile viitoare.

Rulouri cu crema de vanilie

Până la următoarea rețetă dulce vă doresc spor în tot ceea ce vă propuneți, multă liniște și S-aveți poftă!


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rate this recipe:  

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.