Am făcut acest minunat Tort de morcovi pentru o aniversare în familie, iar motivația a fost că majoritatea membrilor familiei mele nu au gustat niciodată o prăjitură cu legume rase în compoziție și am vrut să ii surprind. Soțul și fetița mea cea mare erau deja fani ai tortului de morcovi pentru că deja degustaseră o prăjitură pe care o făcusem anterior (găsiți aici rețeta pentru Tort cu morcovi, ananas și cocos), restul familiei s-au lămurit repede cât de minunat este acest tort și de ce Ana îl numește „prăjitura mea preferată”.

Tort de morcovi

Câteva mențiuni despre ingrediente și modul de preparare:

  • morcovii trebuie să fie rași pe răzătoarea fină, nu recomand folosirea robotului de bucătărie pentru că rezultatul nu e același) așa că vă recomand să vă suflecați mânecile, scoateți răzătoarea manuală din dulap și puneți brațul la lucru, rezultatul va fi un blat echilibrat în același timp umed, fraged și pufos;
  • de asemenea, vă recomand să nu coaceți blatul intr-o singură formă de copt pentru că exista riscul să nu se coacă uniform (se va arde la suprafață și pe margine iar la mijloc va fi crud… vă spun asta din experiență, am făcut tort de morcovi de foarte multe și am testat toate variantele posibile) cea mai bună variantă e să coaceți blatul în 2 forme de copt de 22-24 cm;

Tort de morcovi

  • mare atenție la temperatura de coacere și la timp – vă recomand să ajustați temperatura de coacere în funcție de specificul cuptorului pe care îl aveți, eu dețin un cuptor electric și de obicei pentru prăjituri folosesc funcția ventilație (la marea majoritate a rețetelor îl folosesc la 170 de grade), de asemenea, nu depășiți perioada recomandată de 25 sau maxim 30 de minute pentru că altfel blatul se va usca prea mult și se va schimba textura prăjiturii. Cel mai bine e să testați blatul cu o scobitoare sau cu un bețișor de frigăruie (cum fac eu) și dacă nu rămâne aluat necopt pe scobitoare înseamnă că prăjitura e gata;
  • pentru cremă am combinat 2 tipuri de brânză: cea tartinabilă de tip Philadelphia (care are un gust sărat) și mascarpone, care are o structura stabilă și un gust neutru, se poate combina cu orice alt tip de brânză sau de cremă și poate fi aromatizata foarte ușor. Am adăugat frișcă bătută bine pentru a oferi cremei de brânză lejeritate și finețe.
Tort de morcovi - rețetă VIDEO
 
Timp de pregatire
Timp de gatire
Timp total
 
Gatit si prezentat de:
Portii: 10-12
Ingrediente:
Pentru blat
  • 400g făină
  • 2 lingurițe de bicarbonat (10g)
  • o linguriță de praf de copt (5g)
  • o linguriță de scorțișoară
  • o linguriță rasă de sare
  • 300ml ulei
  • 150g zahăr alb granulat
  • 150g zahăr brun
  • 6 ouă
  • 450g morcov ras fin
  • o cană de nuci măcinate fin
  • 2 pliculețe de zahăr vanilat
Pentru crema de brânză
  • 400g crema de brânză tartinabilă
  • 200g brânză mascarpone
  • 160g zahăr pudră vanilat
  • 120-150g smântână lichidă pentru frișcă (32% grăsime)
Pentru decor
  • 2 morcovi rași
  • bomboane decorative din zahăr (sprinkles)
Instructiuni
  1. Am dat drumul la cuptor la 170 de grade C (funcția ventilație) și am pregătit doua forme de copt rotunde cu diametrul de 24 cm.
  2. Am amestecat făina cu bicarbonat, praf de copt, scorțișoară și sare.
  3. Într-un vas separat am mixat uleiul cu cele doua tipuri de zahăr, apoi am adăugat ouăle unul câte unul mixând câte 1 minut după fiecare ou.
  4. Am adăugat treptat amestecul de făină și am amestecat încet până totul s-a încorporat perfect.
  5. Am curățat și am ras morcovul pe răzătoarea fină, iar nucile le-am măcinat mărunt, apoi le-am adăugat în aluat împreună cu zahărul vanilat și am amestecat bine.
  6. Am turnat aluatul în cele 2 forme de copt și le-am dat la cuptor pentru 25-28 de minute.
  7. După ce s-au copt și au trecut testul scobitorii, blaturile se lasă să se răcească la temperatura camerei înainte de a fi scoase din forme.
  8. În timp ce se răcesc blaturile, am pregătit crema: am combinat brânza tartinabilă cu mascarpone și am adăugat zahărul vanilat pudră.
  9. Smântâna pentru frișcă am bătut-o separat (într-un vas pe care l-am ținut 15 minute la congelator) pană când s-a întărit apoi am adăugat-o treptat în amestecul de brânză.
  10. Am secționat partea superioară a blaturilor pentru a le nivela, apoi le-am secționat pe orizontală în cate 2 nivele cât de cât egale.
  11. Am pus 2-3 linguri de cremă de brânză pe fiecare felie de blat și am întins-o până la margine.
  12. Am pus deasupra altă felie de tort și am întins alt strat de cremă și tot așa.
  13. Am păstrat câteva linguri de cremă de brânză și pentru marginile tortului.
  14. Am decorat tortul cu morcov ras fin și cu bombonele de zahăr.

 

Tort de morcovi

Sper că v-a plăcut propunerea mea, iar dacă aveți întrebări legate de modul de preparare sau de ingredientele folosite pentru acest minunat Tort de morcovi, vă stau la dispoziție pentru orice nelămurire. Ați gustat vreodată Tort de morcovi? Aveți o rețetă preferată? Ați făcut vreodată o prăjitură asemănătoare? V-ar plăcea să mai vedeți și alte tipuri de torturi sau prăjituri cu morcovi reproduse aici pe blog sau pe canalul meu de Youtube? Apropos… Nu uitați să mă vizitați pe canalul meu de Youtube și să vă abonați pentru a nu rata video-urile viitoare.

Tort de morcovi

Până la următoarea rețetă dulce vă doresc spor în tot ceea ce vă propuneți, multă liniște și S-aveți poftă!

Tort de morcovi


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rate this recipe:  

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.