Crème brûlée cu zmeura (Cremă de zahăr ars)

Trebuie sa recunosc ca in ultima vreme am deschis cuptorul din ce in ce mai rar, nu pentru ca nu as duce lipsa de inspiratie sau de timp (desi ar fi o scuza destul de buna) ci pentru ca a fost destul de cald in ultima vreme incat sa nu imi doresc o alta sursa de caldura in casa. Si totusi… pentru ca de inghetata am tot avut parte, m-am decis sa fac ceva simplu si cremos, pentru care am folosit doar 4 ingrediente plus fructele ca supliment: Crème brûlée cu zmeura.
Eu am folosit 4 vase ramekin de 250ml dar puteti folosi orice fel de vas ceramic rezistent la coacere, dar aveti totusi grija sa nu fie foarte adanc astfel incat crema sa se coaca in mod uniform.

Continue reading →

Fraisier – rasfat si capsuni

Imi doream de foarte mult timp sa fac un Fraisier si as vrea sa punctez de la început ca nu am nici cea mai vaga idee cum sa traduc în limba romana, fiind un desert franțuzesc pe baza de căpșuni („fraise”, fr.= căpșuna, ro.) asa ca voi lasă imaginile sa vorbească de la sine.
Mai intai totusi as vrea sa va povestesc un pic despre aceasta prajitura de care poate nu ati auzit: in primul rand e foarte cremoasa datorita stratului generos de crema mascarpone aromata cu limeta si vanilie, am aerat-o putin cu frisca pentru a mai diminua din greutatea branzei; biscuitul este uscat dar nu crocant dar pentru ca imi plac prajiturile insiropate am adaugat putina cafea pentru un gust de contrast. Capsunile nu sunt doar de decor, ci aduc aroma si completeaza perfect gustul dulce al cremei.

 

Continue reading →

Tort Napoleon

Una din prajiturile mele preferare este Cremsnit-ul pe care l-am reprodus aici sub forma unui superb tort Napoleon. Pot sa recunosc deschis ca daca as putea as manca zilnic aceasta prajitura a extremelor: crema dulce si untoasa intre folie crocante si sarate, aspectul sfaramicios si totusi atat de consistent, parfumul de vanilie care razbate din fiecare sandwich… nu ma deranjeaza sa ma murdaresc de crema pana la coate si nici sa am zahar pudra pe toata fata pana la urechi. Nu am refuzat niciodata un cremsnit, fie ca l-am gasit la cofetaria din colt sau facut in casa de o gospodina grabita cu foi cumparate si crema la plic… oricum nu prea fac nazuri la dulciuri si nu uit sa zic mereu „bogdaproste”.

dsc_0216-jpg-edit

Continue reading →

Cheesecake cu capsuni

Trebuie sa va spun din start ca nu sunt un mare fan al dulciurilor cu branza dar pentru ca am avut o cerere deosebita de aceasta data, am facut o concesie si am ales o reteta superba de la Stephanie: Cheesecake cu capsuni.
Pentru cheesecake trebuie sa folositi o branza grasa, cremoasa si musai dulce. Puteti sa folositi mascarpone, quark sau ricotta dar avand in vedere pretul pe kilogram, nu v-ar iesi o prajitura prea economica. Eu am folosit branza dulce pe care am luat-o de la supermarket (pur si simplu am intrebat vanzatoarea ce branza e mai grasa si cremoasa); cat despre biscuiti, eu folosesc mereu biscuiti digestivi pentru ca au o textura sfărâmicioasa, un gust neutru, fara arome si cu un continut redus de zahar (se gasesc in orice supermarket si costa in jur de 7 pana la 10 lei pachetul de 400g).
Pentru decorul minunat am folosit capsuni congelate (tinand cont ca sunt in afara sezonului, altfel folosesc capsuni proaspete). Pentru un aspect cat mai frumos am facut un pure de capsuni pe care l-am dat prin sita pentru a indeparta semintele.
Acesta e cheesecake-ul meu cu „model floral”

 Cheesecake cu capsuni

Continue reading →

Madeleine cu zmeura si crema de lamaie

In cautarile mele de retete de dulciuri deosebite am descoperit-o pe Rachel Khoo si al ei The Little Paris Kitchen unde am aflat o reteta de madeleine speciala. Just FYI,  madeleine sunt desertul de familie al francezilor (nu sunt chestiile alea gen briosa umplute cu ciocolata de le gasesti la noi pe la orice chiosc).  Madeleina e o prajitura pufoasa in forma de cochilie, cu un gust pregnant de unt; sunt delicioase simple sau  pudrate cu zahar, musai calde si acompaniate de ceai (eu le prefer cu ceai de tei cu lamaie).
Asa arata maeleinele mele a la Rachel Khoo:

[sgmb id=”1″]

Continue reading →

Tiramisu cu capsune

A venit, a venit vara (si abia incepe luna mai), nu stiu cum se simte valul asta de caldura in oras dar la curte deja e vara in toata regula si TREBUIE sa ne racorim cumva. Un shake, un smoothie, cocktail cu multa gheata… nu, nu, mai bine tiramisu la care am asortat capsune proaspete (ca urmeaza cat de curand si sezonul lor, ale mele sunt deja pline de floricele si cred ca vom avea recolta frumoasa, yummmmmy!). Asa arata tiramisu facut de mine…

[sgmb id=”1″]

Continue reading →

Tarta cu banane si frisca

Salutare tuturor! Azi am facut o tarta cu banane si frisca, sub forma de placinta americana… nu, nu va ganditi la film, eu chiar am facut o placinta americana veritabila, foarte populara, se poate gasi in orice dinner la orice colt de strada: „banana cream pie” sau in traducere libera placinta cu banane si frisca. Se face foarte simplu, un strat de pate brisee (sau cum zic americanii „shortbread crust”) noi o sa-i zicem simplu aluat sfărâmicios, stratul numarul doi – crema de vanilie, trei – banane feliate, patru – frisca… si daca mai vreti, un toping de alune caramelizate. Haide ca e simplu, promit… asa arata experientul meu cu placinta americana, va asigur, a iesit mai bine decat ma asteptam…

Continue reading →

Amandine

Azi mi-am luat inima in dinti si am facut amandine, de ce zic asta, pentru ca acum un an am mai facut prajitura asta in casa dar nu prea a avut noroc pe lume… a sfarsit tragic (storcosita pe jos, din greseala… poveste lunga) fara sa fie degustata de nimeni, nu m-a crezut nimeni ca a fost delicioasa, asadar acum e momentul sa demonstrez ca fac o amandina delicioasa, mai ales ca maine e Lasata Secului si nu pot sa ma duc asa oricum la nasi.
Asadar asa arata noua mea creatie…

[sgmb id=”1″]

Continue reading →

Tort suedez cu migdale – reteta fara gluten

Salutare, din nou! Azi sarbatorim o noua zi de iarna veritabila, cu ninsori abundente si, ca de obicei, troieneala in toata regula (iarasi sunt inzapezita acasa, cu toate drumurile de acces blocate). Si cum sa sarbatorim mai bine decat cu un delicios tort suedez cu migdale, crema de vanilie si caramel (arata prea putin senzational decat ar trebui, insa gustul e de-a dreptul divin).

[sgmb id=”1″]
     Am gasit aceasta reteta de un blog al unei gospodine suedeze, se pare ca era prajitura favaorita a regelui suedez Oscar II (de fapt prajitura ii si poarta numele), si din aspect si compozitie mi-a sunat cunoscut… chiar familiar, si mi-am amintit ca am gustat bunaciunea asta la restaurantul celebrului magazin de mobila suedez din zona Baneasa.

Continue reading →

Eclere cu crema de vanilie

Azi mi s-a facut dor de prajiturile de cofetarie, si pentru ca nu rezist la gandul unui ecler simplu, delicios cu crema aromata si multa ciocolata pe deasupra m-am hotarat sa incerc sa fac eclere in casa. Reteta de ecler cred ca poti gasi cam peste tot pe internet asa ca am ales una la intamplare si m-am apucat de treaba. Nu pot sa spun ca am fost foarte mandra de ce a iesit pentru ca… ei bine aratau ca niste piscoturi, in nici un caz eclere,  nu erau nici macar dulci… ce am invatat din experienta asta e ca nu toate retetele de pe net sunt ok, si doi, in cazul eclerelor trebuie mare atentie la cantitatea de oua din compozitie.
Nu m-am dezarmat si am trecut la planul B: ajutorul meu cel mai de nadejde, the husband care desi nu stie prea multe prin bucatarie (nici macar unde tinem sarea) se pricepe de minune sa ma coordoneze printre cartile de bucate si paginile de internet, si de la catastrofele de mai sus am ajuns la deliciile de mai jos:

[sgmb id=”1″]

Continue reading →