Ieri a fost Sambata Mortilor, hai sa nu-i spunem sarbatoare, mai degraba o aducere aminte a celor care nu mai sunt printre noi… dar nu vreau sa intristez pe nimeni, pentru mine toate momentele astea au o aroma deosebita, cu care am crescut si pe care o voi iubi mereu – COLIVA.

Cui nu-i place coliva (sincer nu cred ca exista asa ceva)! De cand ma stiu, am fost mare fan al desertului dacilor (ca asa ne-au invatat la scoala) si atat bunicile mele cat si mama fac o coliva delicioasa. Am numai amintiri placute legate de acest desert gustos, bunica ma lua pe la toate pomenile si parastasele si ma indemna cu tot felul de bunatati dar nu-mi trebuia decat coliva; alteori, se intampla rar, ce-i drept, bunica nu facea coliva si atunci trebuia sa pandesc la poarta vreo baba ratacita cu coșnița pe brat, si cand o vedeam ieseam din curte si de unde nu-i trageam niste ochiade insistente poate poate mi-o da ceva din coșnița ei. Si poate baba chiara sau concentrata la drum nu ma vedea dar nu renuntam, strigam dupa ea cu saru-mana pana se dezmeticea si venea cu lingura de coliva intinsa la mine. Dupa un cuviincios “Bodaproste!” alergam cu sufletul la gura in curte sa-mi mananc prada. Ce vremuri inocente… nu aveam nici Kinder cu surprize, nici Happy meal, insa ne bucuram sincer la fiecare lingura de coliva primita la colt de strada.

Fiecare gospodina isi are reteta proprie de coliva, procedeul e simplu si e acelasi : arpacas ales bine, spalat in multe ape, fiert si indulcit, imbogatit cu nuci si aromatizat cu coaja de lamaie, vanilie sau rom, decorata cu bombonele colorate, nuca de cocos sau alte nebunii. Musai se punea semnul crucii cu un obiect din plastic ca o stampila si se presara cacao. Coliva se duce la biserica s-o descante preotul dimpreuna cu un colac si o sticluta cu vin rosu si apoi se imparte cu drag celor pofticiosi.

Sper ca v-am făcut pofta! S-auzim de bine!