Acasă Despre mine

Despre mine


Sunt pasionată de dulciuri de când mă știu, am început de mică să le savurez, să încerc, să îmi formez o opinie, să raționalizez ce îmi place și ce nu și mai ales de ce, să deosebesc ingredientele, să fac diferența între ce e artificial și ce e proaspăt și natural, ce mi se potrivește și ce nu. Toate amintirile mele cele mai prețioase se leagă invariabil de mâncare, de mâncare bună și sănătoasă și musai, de deserturile copilăriei, de gusturile familiare, pe care încerc să le caut, să le reproduc și să le dezvolt.
 
La mine în familie atunci când serbam ceva deosebit sau când aveam musafiri, mama făcea mereu desertul perfect: tort cu cremă de ciocolată, blat de pandișpan pufos (și nu avea mixer, bătea albușurile la mană pana ieșeau perfect), însiropat puternic cu un sirop aromat cu rom, crema era fină și cu unt adevărat, ciocolata o păstra pentru la sfârșit, pe post de ornament suprem, sub formă de răzătură fină… nu știu din ce motiv, dar nu am reușit niciodată să îl reproduc, gustul perfect a rămas acolo în amintirea mea, cea mai dulce amintire despre o copilărie reușită.
 
Îmi place totuși să mă auto-educ, și nu doar culinar, să învăț cât mai multe lucruri noi, să experimentez gusturi noi, să fac combinații noi și să vă arăt și vouă acest proces minunat, în imagini cât mai vii și în culori cât mai vesele.
Dacă vă place și vouă mâncarea în general și dulciurile în special, fie că vă numiți gurmanzi, foodie sau pur și simplu pofticioși, așa ca mine, bine ați venit în bucătăria mea minusculă și pe acest blog, unde voi încerca să vă încânt și să vă provoc săptămânal cu delicii dulci și nu numai.
 
Vă doresc spor în toate!

Oana Constantin – non-cofetar, non-patiser, pasionată de tot ce înseamnă dulciuri și dulcegării, corporatistă prin obligație, mămică de serviciu și pofticioasă fără măsură.